Resultados para "Olga Tokarczuk" en Literatura y ficción

Una novela única, ligera y honda a la vez, que indaga en las posibilidades del género para hablar sobre el cuerpo, el mundo y las estrategias siempre insuficientes con que intentamos cartografiarlos. Al principio de Los errantes, la narradora esboza un autorretrato que es también una poética: "A todas luces yo carecía de ese gen que hace que en cuanto se detiene uno en un lugar por un tiempo más o menos largo, enseguida eche raíces. (...) Mi energía es generada por el movimiento.

Un medic scoţian din secolul al XVII-lea, ajuns în slujba regelui Poloniei, descoperă o rasă ciudată de copii vegetali. O familie formată din patru femei identice primeşte vizita unui cuplu de bărbaţi similari. Un bătrîn văduv, însingurat şi tipicar, observă într-o dimineaţă că lumea din jur s-a transformat aleatoriu (sau, dacă nu, că şi-a pierdut el minţile). O lume degradată, dintr-un viitor nedefinit, îşi păstrează stabilitatea graţie sacrificiului unui personaj misterios, aparent nemuritor, ce suferă pentru oameni de peste trei sute de ani.

Un anatomist olandez din secolul al şaptesprezecelea descoperă tendonul lui Ahile secţionîndu-şi propriul picior amputat. Inima lui Chopin călătoreşte clandestin spre locul odihnei veşnice, dusă la Varşovia de sora lui preaiubită. O femeie trebuie să se întoarcă în Polonia natală ca să-şi otrăvească iubitul din adolescenţă. Un tînăr simte că o ia razna cînd soţia şi fiul lui dispar misterios în timpul unei vacanţe, apărînd apoi ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Într-un cătun de la graniţa Poloniei cu Cehia, unde trăiesc aproape izolaţi de lume un grup de localnici şi cîţiva proprietari ai unor case de vacanţă, au loc o serie de crime. Victimele se dovedesc a fi vînători pasionaţi, iar dacă e să ascultăm opinia bătrînei doamne Duszejko, a cărei voce spune întreaga poveste, animalele sălbatice nu sînt tocmai străine de crime.

Străveacul şi alte vremi este considerată cea mai reuşită carte a scriitoarei poloneze. Olga Tokarczuk construieşte o vastă alegorie despre forţa distructivă a timpului, povestind optzeci de ani din viaţa locuitorilor unui sat mitic. Sensul său profund este reprezentat de modul în care omul se poate plasa în istorie pentru a se redescoperi. Îmbinînd realismul cu magicul, ignorînd aspectele (post)moderne ale unei societăţi, scriitoarea reuşeşte să dea romanului său o dimensiune universală.

Nueva York, 1936. La pequeña casa de comidas El Capitán arranca su andadura en la calle Catorce, uno de los enclaves de la colonia española que por entonces reside en la ciudad. La muerte accidental de su dueño, el tarambana Emilio Arenas, obliga a sus indomables hijas veinteañeras a tomar las riendas del negocio mientras en los tribunales se resuelve el cobro de una prometedora indemnización.